Tabăra de tineret Maranata este o ocazie prin care îți poți face prieteni noi, creștini, și care te ajută să crești spiritual. Această tabără, care va avea loc in luna august 2024, nu este prima, iar cu voia Tatălui, nici ultima. Tabără este organizată de către tineretul Bisericii Penticostale Maranata Oradea.

Scopul nostru de-a lungul timpului a fost să îi ajutăm pe tinerii veniți să-și descopere identitatea lor in Hristos, să dezvolte o relație personală cu Mântuitorul nostru și să depășească problemele adolescenței pe genunchi. Ne dorim o generație de tineri curajoși, plini de bunătate și dragoste, devotați pentru Hristos și care să ducă Evanghelia mai departe.

Vino și tu cu noi! Vom avea cinci zile pline de părtășii, rugăciuni, activități, jocuri. Vino în tabără și vei pleca, de ce nu, un om nou!

Perioada taberei este 10-15 august 2024!

Locație: județul Cluj, Someșul Rece, Pensiunea Puiu
Link spre locație: https://maps.app.goo.gl/Q5hPM6SPaQ3fAZMc6

Preț: 700 RON/persoană
Confirmare (avans): 200 RON
Termen limită pentru avans: 10 iulie

În prețul cerut avem incluse toate cele trei mese din fiecare zi, cazarea, toate activitățile care se vor desfășura și transportul cu autocarul. Pentru eventuale nelămuriri și întrebări, ne puteți contacta la numărul de telefon 0743.477.926 (Emilia).

Tinerii care vin pentru întreaga durată a taberei au prioritate față de cei care vin pentru mai puține zile.

Pentru persoanele din afara bisericii, locul în tabără este asigurat doar după confirmarea din partea organizatorilor și a achitării avansului.